Notă

ZBORUL, UN DANS…

4 Noi

ZBORUL, UN DANS AL TRĂIRILOR

Sfârşit de august tropical la ţărmul mării.
“Soarele s-a topit şi a curs pe pământ…”este acum o icoană vie peste tot întinsul Dobrogei. Numai vântul – copil sprinţar şi năbădăios – mai toarnă, în picături, treziri la viaţă peste natura incandescentă.
De cateva zile, prin văzduhul învolburat de atâta fierbere, păsări de metal şi foc îşi croiesc cărări, numai de ele ştiute, rupând, în fâşii asurzitoare, liniştea des-încercată în acest colţ de ţară. Pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, unii dintre cei mai buni piloţi de la noi şi de peste hotare îşi pun la încercare măiestria zborului. Două zile pline, câte şase ore de balet celest, cel mai mare miting aerian organizat vreodată la noi în ţară.
Spectacolul începe. Mulţimea de privitori, sosiţi cu miile pe aeroport, admiră în extaz avioanele cu reacţie si clasice, elicopterele care trag bannere uriaşe sub ele, paraşutişti sportivi, toate într-un ritm ameţitor, ce face insesizabilă trecerea timpului. După fiecare episod aplauze, aplauze…
Când, deodată, vocea crainicului anunţă ceva ce aşteptam cu nerăbdare de la început. Un pilot al Bazei Aeriene ce găzduieşte mitingul îşi va începe zborul.
Pe Valer Mureşan, pe atunci căpitan-comandor, îl cunoscusem deja cu un an în urmă, tot aici, la, un exerciţiu internaţional. Îmi revin în minte scene de la demonstraţia sa de atunci, când a oprit respiraţia unor colegi străini veniţi să-i vadă pe români la antrenament. Nu reuşisem să schimb decât vreo două-trei cuvinte cu el, înainte de a pleca la avion.
Abia acum înţeleg de ce atâta reţinere. Pentru că un artist nu are nevoie să-şi justifice opera. Iar Valer Mureşan este de mult timp un artist al zborului, un inger dansând pe cer…
În sfârşit porneşte.
Începe zborul.
Într-un ţipăt ascuţit, pasărea argintie ţâşneşte.
Încă puţin şi o văd acolo, sus, în lumea plutirilor şi a închipuirii. Acolo, unde omul se contopeşte cu maşinăria de nu mai ştii să faci deosebirea între ei.
Îl văd când ciocârlie, repezindu-se drept în sus, când delfin jucăuş rostogolindu-se în cercuri şi rasucindu-se, când şarpe ridicat ameninţător, când bidiviu galopând ascultător pe câmpia nesfârşită a sufletelor… Tonou şi looping, immelman şi semi-cobră, toate se succed într-un dans al vieţii şi al morţii , când năvalnic, când potolit, de îţi iau  răsuflarea.
Jos, muritorii, cu palma streaşină la ochi, chiar că nu mai respiră.
Sus, acolo departe, Mureşan îşi urmează dansul, fără să ştie ce emoţii stârneşte în noi. Sau poate ştie şi tocmai acest lucru îl face sa ne ţină pe foc moale…
Un salut de-a lungul pistei şi apoi urmeaza aterizarea.
Dar nu! Ca şi altădată, Mureşan ne dă, şăgalnic, o mostră de amăgire. De la un cot de faţa pistei, cu trenul deja scos, se înalţă iar în trombă, despicând cerul spre înalturi. Pentru noi, cei de jos, niciun calmant nu-şi mai face efectul. Nici măcar după ce aterizează cu adevărat şi trece prin faţa noastră, spre locul de parcare, nu ne putem stăpâni emoţia după cele ce am văzut şi am trăit.
Pentru că zborul, cu Valer Mureşan şi cu alţii ca el, nu poate fi exprimat în cuvinte. Zborul se simte, este o trăire interioară, este o creaţie, este un sentiment.
Toată suflarea de lângă pistă a înţeles. Iar Valer Mureşan – unul dintre mulţii artişti ai zborului de la noi, a primit Premiul pentru cel mai bun pilot militar roman al RoIAS-2001.

Asta scriam in urma cu mai bine de unsprezece ani, într-un august torid…
Oare pe unde-o mai fi eroul nostru?

Anunțuri
Gorepirgu's Blog

Just another WordPress.com site

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Alexandru Mitache's Blog

Jan-Ken-Pon WordPress.com weblog

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.