Mi-am facut blog…

6 oct.

Mi-am facut blog!

E ceva vreme de cand mă bate gandul ăsta, sa-mi fac un blog. E ca o “boală” la romani: pe langă fotbal, politică, agricultură, starea economiei, pupat de moaşte cu ochii la pomană, ghicitul in cafea şi altele, mai nou ne pricepem si la blogărit…Că avem sau n-avem ce spune, zilnic ne scrijelim gandurile (incărcate de substanţă, se inţelege) pe blog.

Dimineaţa, la birou, inainte de a deschide agenda de lucru ori situaţia vanzarilor – daca sunt (!), deschidem mai intai lista de bloguri preferate… că sunt toate la un loc şi daca e mai usor, de ce să n-o facem? Că mai aflam cine… cu cine… si ce…, ce parfumuri şi-a mai cumparat X, pe unde s-a mai plimbat Y, ce preferinţe orgiastice mai are Z… Chestii…

Sau:

“-Vai Lili! Nu mai purta cerceii asa  ca s-a demodat, fata…!”

“- Zău fato?”

“- Îhî! Acu’ e trendy sa-ţi pui unul sub buza de jos si celalalt sub buric fată!”

“- Aiii, măăă’…!”

“- Cum, nu stii? A scris si Zuzi, pe blog, tu!”

Ori:

“- Hai bai la o bere cu baietii!”

“- Hai! Da’ stai sa iau si lap-ul cu mine, să mai scriu ceva de noi pă blog… dă baietii jmekeri. Şi ia tu  sidiul ala nou cu Guţă, să ascultam muzica-belea frate!!!”

 

 

„-Cum, nu ai blog?”

„-N-am…”

„-Ăăăă… aha! Şi mă priveşte asa, intr-o parte un amic…”

Păi să nu-mi fac?  Îmi fac. Cu ajutorul unui alt amic, virtual, că vorba ceea – „la barza chioara îi face Dumnezeu cuib”.

În sfarsit, am cont!

Ceee?  Adica nu am înca blog?

 Nu domnule, paranghelia de acum începe… Şi durează zi-de-toamnă pînă-n noapte.

 Azi, de dimineaţă, îmi caut progenitura pe google. Şi peste ce dau?

 Un magazin (publicistic)- „Mitică de Bucureşti”, un interviu al maestrului Tudor Gheorghe cu ceva despre „Mitică de Bucureşti”, o mascota „Mitică de Bucureşti”… hopaaa… pana si domnul Dragomir- „Mitică de Bucureşti”!

Şi eu, care credeam ca am descoperit cafeaua cu lapte…!

Dar, mai jos, ascuns parcă să nu-l văd, un articol de pe un blog al unui onorabil domn economist –„ Mitică de Bucureşti”!!!!  Nu se poate dom’le! 

 Citesc şi nu înţeleg.

Citesc iar şi nu-mi vine a crede că înţeleg…

Citesc a treia oară si nu-mi vine a crede că distinsul domn inţelege despre ce scrie, adică mai bine zis despre cine scrie…

 Mitică e luat in tărbacă şi aruncat direct in cazanul cel mare din iad. .. Păcate grele! El, romanul balcanic, aflat la periferia lumii civilizate, el –  Mitică ! … este primul evazionist al Ţării… el e tatăl băieţilor deştepţi din toate domeniile economiei… el e analfabetul ce va pica la bacalaureat!

 Bietul dom’ Mitică, ce-a ajuns!

Rup hartia cu ce scrisesem pentru primul articol pentru blog si alerg cu sufletul la gură să  salvez ce se mai poate din dom’ Mitica… O scrisorică de iertare pentru Mitică de Bucureşti. Poate s-o lega un lanţ al slăbiciunilor şi pentru dumnealui.

Iat-o:

 

Adevărat ce spui domnule, un singur lucru nu inţeleg: cum ai extrapolat dumneata personalitatea lui “Mitică de Bucureşti” la nivelul intregii populaţii a ţarii? Prin ce minune acest biet personaj caragialesc a ajuns să-i reprezinte deopotriva pe munteni, ardeleni, moldoveni, bănăţeni, dobrogeni, başca minoritaţile naţionale?
Ai să-mi zici dumneata că năravurile şi prostia se întind mai lesne decît cerneala picată in apă… Şi că metehnele pe care cu adevăr le-ai inşirat aici sunt generalizate in Romania. O fi, dar atunci ce te faci cand Mitică din Timişoara sare de doi coti in sus zbîrlindu-se la dumneata că il compari cu cel din Bucuresti? Poate n-ai auzit de expresia “miticii” dată de cei din Banat mai ales, dar si de ardeleni celor din vechiul regat…

 Nu stii că toate aceste “calitaţi” sunt, in opinia distinşilor romani occidentali, proprii numai “regaţenilor” şi cu deosebire – bucureştenilor?

Eu insumi am fost martor la o discuţie savantă intre doi distinsi domni, la o berarie din Piaţa Teatrului din Timişoara in urmă cu caţiva ani, in care toate ce le-ai spus dumneata erau inşirate cu mult patos şi o superioară inţelegere a profilului şi situaţiei dispreţuitoare  in care se află  “Mitica de Bucuresti”!

Oare sa fi fost acei domni atat de infami incat să-şi renege “părintele spiritual” pe care li l-ai dat dumneata?
Bietul dom’ Mitică! Ce a fost si ce-a ajuns!
Ia-te dumneata de Bula, De Dorel santieristu’, de Ion si Maria, manelişti şi piliticieni (care sunt in majoritate de pe alte meleaguri decat cele damboviţene – chiar din Banat şi Transilvania!), de alte personaje care nu-mi mai vin acum in minte si lasa-mi-l pe Mitica asa cum e: un boem simpatic, politicos pe cat poate el, sarac pe cat pot altii să-l fure,  autodidact, putin cam snob… dar nu-l face prost, leneş si hoţ!

Daca însuşi nenea Iancu, cel care l-a zămislit, l-a tratat cu simpatie şi chiar cu dragoste parintească aş putea spune, de ce să-l tăvălim noi prin noroaie acum?
Nu face dumneata, pentru ca sa zic, un aşa afront!

Cu respect,
Unu’ de-al lui Mitica.

 

Reclame
Gorepirgu's Blog

Just another WordPress.com site

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Alexandru Mitache's Blog

Jan-Ken-Pon WordPress.com weblog

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.